Căuta…

Rimac Nevera, primul hypercar electric din lume, se prezintă în versiunea de serie

Alex Stoian
15/07/2022
No Comments

Rimac Nevera este cel mai performant hypercar electric din lume, iar ziua de azi marchează startul livrărilor către primii clienți. Un moment extrem de important pentru Mate Rimac, geniul ce a pus bazele companiei care deține acum Bugatti, care își vede astfel visul împlinit. Rimac Nevera este o mașină extremă, în dezvoltarea căreia s-au investiti nu doar sume imense de bani, dar și peste 1,6 milioane de ore de muncă colectivă.

Denumirea Nevera a fost aleasă spre a face trimitere către Croația, țara în care a fost inițiat și dezvoltat proiectul și unde s-a născut într-un final această mașină excepțională. Nevera este o furtună de vară mediteraneană ce vine pe neașteptat pe zona de coastă a Croației, așa că numele mașinii se potrivește cum nu se poate mai bine.

Dezvoltarea modelului Rimac Nevera a început acum circa 5 ani, cu scopul de a deveni un hypercar electric ce înglobează cele mai inovatoare tehnologii. Cea mai mare parte a pieselor au fost create in-house, de la componente de bază, până la cele mai sofisticate sisteme. Pachetul de baterii de ultimă generație, invertorul, cutia de viteze, motorul, sistemele de control și de infotainment, plus multe altele subansamble au create de la zero special pentru Nevera. Pe tot parcursul procesului de cercetare-dezvoltare, grupul motopropulsor a fost reproiectat de nu mai puțin de trei ori, în decurs de 2 ani, de fiecare dată performanțele fiind împinse și mai departe.

Pentru dezvoltarea, validarea și omologarea mașinii de serie, nu mai puțin de 18 exemplare Rimac Nevera au trecut prin testări minuțioase, în medii extreme, precum Cercul Polar sau o cameră climatică cu temperaturi de 48 grade Celsius și umiditate ridicată.

Testele de impact au fost 45 la număr, fiind distruse în total 9 mașini. Testele au fost trecute cu brio, relevând o mașină sigură, ce poate fi vândută oriunde în lume, prin intermediul unei rețele de 25 de parteneri oficiali din Statele Unite ale Americii, Europa, Orientul Mijlociu și Asia. Fiecare dealer partener Rimac a trecut printr-un program de perfecționare spre a garanta intervenții mecanice și reparații la cel mai înalt standard, iar o echipă dedicată – Rimac Service Team, a fost înființată spre a se deplasa oriunde în lume pentru a diagnostica corect orice fel de problemă. Serviciile aftersales și de customer care au fost puse și ele în prim-plan, unelte speciale fiind create special pentru a monitoriza și actualiza mașinile pe tot parcursul duratei de viață.

Fiecare dintre cele 150 de exemplare Rimac Nevera va fi unic.

Rimac Nevera va avea o cadență de producție de 50 de unități pe an, în timp ce numărul total de mașini ce vor ieși de pe liniile de asamblare va fi de doar 150.

Primul Rimac Nevera de serie a primit numărul „000” și nu va fi pus la vânzare, rămânând în posesia Bugatti Rimac ca vehicul demonstrativ și pentru a susține serviciile de marketing. Acest prim exemplar este vopsit într-o nuanță perlată Callisto Green.

Clienții pot alege dintre nu mai puțin de 36 de culori predefinite pentru exterior sau pot opta pentru finisarea caroseriei în trei niveluri de expunere a fibrei de carbon. Pentru interior, selecția se face dintre piele de multiple nuanțe, Alcantara, detalii contrastante și finisaje metalice.

„Nevera a fost dezvoltat spre a genera emoții șoferului și pasagerilor cum nu au mai simțit vreodată. Sunt nerăbdător ca primii clienți să-și primească mașinile noi-nouțe, intens personalizate și să le aud poveștile despre distracția din spatele volanului.”, spune Mate Rimac despre proiectul de care este cel mai mândru până acum.

Rimac Nevera este un adevărat hypercar ce nu are cum să nu te uimească. Patru motoare electrice generează în total o putere de 1.914 CP, ce propulsează mașina de la 0 la 100 km/h în numai 1,85 secunde și până la 160 km/h în 4,3 secunde. Cifrele sunt demne de mașini de curse, însă Mate Rimac s-a asigurat că acest hypercar poate fi condus pe drumurile publice fără a necesita neapărat abilități de pilot.

Închei această prezentare cu un mare WOW! Iată ce se poate naște din pasiune, ambiție și inteligență combinate cu extrem de multă muncă și implicare – Rimac Nevera, un hypercar cum nu a mai fost vreodată altul și căruia îi va fi rezervată o secțiune specială în istoria automobilului!

Share

Facebook
Twitter
LinkedIn
Reddit
StumbleUpon
Telegram
WhatsApp

Leave a Reply

Your email address will not be published.

4 × 1 =

Articole similare

SPONSORIZAT