Marius Vizer Shogun a fost `runner up`
Cea de-a 3-a ediție concursului „CAESAR Cigar of the Year” s-a încheiat cu victoria La Galera Anemoi Notus care a obțiunut 91 de puncte (din 100 maxim posibile). În poziția de „runner up” a venit primul trabuc realizat de un român, Marius Vizer Shogun care a obținut 87 de puncte. Podiumul este completat de Furia Megaera care a obținut 84 de puncte.
„CCTY își consolidează poziția de concurs cheie la nivel regional în rândul fumătorilor de trabuc. Modul cum este organizat – anul acesta o dată în plus – este cea mai bună dovadă de egalitate a șanselor pentru toate trabucurile înscrise în concurs. Participarea directă, în toate etapele, a reprezentanților importatorilor precum și sesiunele de testare în „orb” – cu trabucurile finaliste, numerotate aleator , fără inelul original- asigură cel mai înalt grad de obiectivitate. Membrii Juriului sunt între cei mai cunoscuți și respectați „cigar aficionados”, oferind o jurizare de talie internațională. În numele Juriului CCTY 2022, pot afirma că rezultatele obținute reflectă realitatea de azi din industria trabucurilor care se dezvoltă spectaculos, cu noi mărci și vitole ce impresionează. Acum Nicaragua și Republica Domincană reprezintă forțele lider în domeniu. Toată această diversitate geografică, calitativă și chiar cantitativă, reprezintă probabil cea mai bună veste pentru iubitorii de trabucuri.” a declarat Dan Vardie, Fondatorul și Președintele CAESAR Cigar of The Year.
“Pentru mine, rezultatul de astăzi a fost neașteptat și foarte plăcut. Am concurat alături de branduri consacrate cu vechime mai mare decat noi. Mă bucur să văd că brandul La Galera ușor ușor este văzut și apreciat. Deși este usor atipic, în general cu tărie medie și corpolent, noi am văzut potențialul lui de la primul fum și sunt sigur că vor continua procesul de evoluție și vom încerca combinații noi. Așadar, mulțumim D-nului Vardie, cât și staff-ului dânsului, pentru organizarea acestui eveniment și tuturor membrilor juriului care și-au rupt din timpul dumnealor pentru a degusta atâtea trabucuri. Vă așteptâm în universul La Galera pentru a vă descoperi preferatul.“, a declarat Radu Niculescu, Co-Owner Transilvania Hotels & Restaurants SRL.
Marius Vizer a declarat: „Trabucurile pe care le-am creat sunt o expresie a pasiunii mele pentru țigările de foi. Acum 2 ani am creat propriul brand având trei vitole – Shogun, Samurai și Ronin, în spiritul artelor marțiale și a fair-play-ului. Motto-ul brand-ului este: „Să îți trăiești viața cu onoare, curaj și pasiune”. Am făcut peste 200 de teste până am ajuns la blend-ul actual la trabucului MV. Am lansat aceste trabucuri în România și acum sunt cunoscute în multe țări din lume. Doresc tuturor pasionaților de țigări de foi să fumeze aceste trabucuri care pe mine mă inpiră și motivează. Aș dori să felicit CESAR Cigar of the Year! Este un eveniment important pe care îl apreciez și l-am urmărit de mai multe ediții. Vă urez ca și în continuare să promovați valorile reale din lumea țigărilor de foi.”
Chiar dacă acest concurs are un câștigător care a primit titlul de „CAESAR CIGAR of The Year 2022”, organizatorii insită că toate cele 6 finaliste sunt trabucuri exepțioanale, urmând spiritul acestui concurs de a promova trabucuri hand made de cea mai bună calitate. În lumea fumătorilor de trabuc, o listă a celor mai bune trabucuri de pe piața românească, așa cum este cea de la CCTY, este așteptată cu nerăbdare.
Juriul „CAESAR Cigar of the Year 2022” reprezintă o evoluție față de componența juriului de anul trecut. Victor Martin și Lucian Azoiței s-au alaturat membrilor juriului de anul trecut: Iosif Szavuj, Marius Ghenea, Eduard Uzunov, Dragos Alecu, Florin Popa, Javier Garcia del Valle și Dan Vardie, Fondatorul CAESAR – Președintele Juriului. La această ediție, datorită unei indispoziții medicale, Javier nu a putut juriza. Rămâne însă membru al juriului CCTY, și va juriza la ediția din 2023.
În prima jumătate a lunii Iulie ac, au avut loc două sesiuni de tasting cu cate 3 trabucuri aflate în Finală. Tasting-ul a fost realizat de membrii Juriului în „orb”, trabucurile avand doar un inel cu un număr de identificare, fără a mai avea inelul original. Fiecare membru al Juriului a avut la dispozitie o grilă de punctare atestată international care alocă până la 100 de puncte pentru un trabuc. În urma votului fiecărui membru al Juriului pentru fiecare din cele 6 Finaliste, s-a intrunit un clasament bazat pe numarul de puncte oferite de membrii Juriului – din care s-au scos punctajele extreme, cel mai mare si cel mai mic, apoi s-a facut media de unde a rezultat punctajul final. Acest punctaj a condus la clasamentul final al concursului și la câștigătorul titlului CAESAR Cigar of The Year 2022!
Regulamentul a presupus ca fiecare importator de trabucuri hand made să propună maximum 10 mărci cu o singură vitolă. Membrii Juriului au deliberat prin vot direct lista de 6 finaliste.
Fiecare din importatorii de trabucuri înscriși în concurs- El Unico, Transilvania Hotrels & Restaurants și Marius Vizer Cigars – au desemnat un reprezentant în Comitetul de supraveghere al concursului. Reprezentanții din Comitet au participat la toate sesiunile juriului asigurând o transparență totală a procesului de jurizare.
O sesiune a avut loc la Restaurantul Caupona, iar cea de-a doua la Reședința Topalu, care au fost gazdele evenimentului.
Concursul CCTY 2022 este un concurs de talie regional Europeană, care se adresează exclusiv fumătorilor de trabuc, adulți de peste 18 ani care au această pasiune.
CAESAR își propune să promoveze ideea că fumatul trabucului este un atribut al oamenilor de spirit, bon viveur-i, care participă la o experiență unică, extraordinara. Fumând împreună un trabuc reprezintă o bucurie pe care o împărțim cu toți cei care ne sunt în preajmă la un cigar lounge.
CAESAR se delimiteaza foarte clar de fumatul de țigarete care beneficiind de o legislatie mult prea permisiva, vine cu numeroase riscuri pentru fumatorii de țigarete. Trabucul este un produs 100% natural, cu o compozitie de 100% tutun atent selectionat, la un nivel de calitate unanim recunoscut si apreciat.
CAESAR militează pentru trabucurile premium, “hand made“, singurele acceptate in concursul national CCTY.
CAESAR mulțumește partenerilor acestei ediții CCTY, Transilvania Hotels & Restaurants, El Unico, MV Cigars. Penaud Ricard, Balla Geza și vinurile Caii de la Letea si Prince Matei.
Mai jos gasiti clasamentul “CAESAR Cigar of The Year 2022”:
- La Galera Anemoi Notus 91 pct
- Marius Vizer Shogun 87 pct
- Furia Megaera 84 pct
- AJ Fernandez New World Puro Especial 79 pct
- Plasencia Alma Fuerte Robustos I 78 pct
- E. Perez Carillo Pledge Prequel 76 pct
Pt mai multe detalii contactați Alex Stoian, Caesar Brand manager, alex@caesar.club