Cum nevoia de a rămâne conectați este mai importantă ca niciodată și pentru dispozitivele mobile nu s-a găsit încă soluția ideală care să înglobeze și designul prietenos, încărcarea wireless fără a fi nevoie de apropierea de stații de docking devine o posibilitate atrăgătoare.
Încărcarea wireless prin aer care funcționează similar wi-fi-ului ar urma să fie posibilă pentru clienții din toată lumea în curând. Gigantul chinez al smartphone-urilor Xiaomi a introdus noua tehnologie Mi Air Charge despre care spune că poate alimenta smartphone-ul oriunde într-o cameră atât timp cât sistemul este instalat corespunzător.
Este demn de remarcat faptul că acest tip de tehnologie este în curs de desfășurare de ani de zile și nimeni nu a adus-o încă pe piață. Xiaomi, însă, propune cel mai avansat sistem de acest fel care ar putea fi soluția implementabilă la nivel global. De altfel, compania promite că încărcarea wireless a dispozitivelor mobile e „mai aproape de realitate” acum.
Cutia Mi Air Charge prezentată de Xiaomi arată ca o măsuță de cafea. În interior există cinci antene care au sarcina de a localiza smartphone-ul în cameră. O matrice de control de fază alcătuită din alte 144 de antene trimite apoi valuri de unde către telefon și numai către acesta pentru că depinde de receptori. Acest lucru se face printr-o tehnică numită beamforming, o modalitate de a direcționa semnalele wireless către un anumit dispozitiv, mai degrabă decât să le împrăștie în toate direcțiile în jurul unei camere.
Puterea maximă a sistemului de încărcare wireless este de 5W și poate acționa până la o distanță de aproximativ 6 metri. E demn de menționat faptul că nu ar trebui să ne așteptăm la încarcare rapidă, mai ales că tot Xiaomi a introdus pe piață încărcarea prin cablu de 100 W.
Telefonul receptor are nevoie, de asemenea, de componentele potrivite încorporate pentru ca toate acestea să funcționeze: o antenă cu baliză pentru a difuza poziția telefonului și o rețea de antene de recepție formată din 14 antene separate pentru a converti semnalul de undă milimetrică în energie pe care bateria telefonului o poate apoi folosiți.
Avantajul sistemului de încărcare wireless este că poate încărca mai multe dispozitive într-același timp.
Xiaomi nu a spus exact când va fi disponibil sistemul Mi Air Charge sau cât va costa și rămân întrebări cu privire la modul exact în care va funcționa în practică. Deocamdată , compania spune că se află în stadiul de „demonstrație tehnologică” și nu va ajunge la consumatori înainte de 2022.
Mai rămâne, totuși, de văzut cât de „sănătoasă” va fi menținerea într-o stare de încărcare constantă bateriile dispozitivelor.