Căuta…

Search
Close this search box.
ceas bentley breitling

Breitling și Bentley celebrează apariția Premier B21 Chronograph Tourbillon 42

Florin Amariei
06/04/2021
No Comments

Premier B21 Chronograph Tourbillon 42 Bentley Limited Edition este un ceas care marchează aproape douăzeci de ani de parteneriat dintre Breitling și Bentley.

O reinterpretare a ceasurilor de mână originale Breitling Premier din anii 1940, ediția limitată de astăzi nu se lasă mai prejos, Premier B21 Chronograph Tourbillon 42 Bentley Limited Edition având un design unic, dar clasic. Limitat la doar 25 de piese, ceasul are o carcasă de 42 mm din aur roșu de 18 k, butoane cronograf dreptunghiulare, o curea de piele de aligator maro-auriu și o carcasă din safir transparent care dezvăluie mișcarea magnifică și greutatea sa oscilantă din aur de 22 de karate. Elementul de bază este mecanismul special cronograf tourbillon văzut prin rama verde distinctivă, care amintește de culoarea British racing green asociată celorlalte modele din cadrul parteneriatului dintre Breitling și Bentley.

Acționat de un tourbillon Manufacture Calibru B21, certificat COSC, oferă o rezervă de putere de aproximativ 55 de ore și este rezistent la apă până la o adâncime de 100 de metri.

Willy Breitling, nepotul fondatorului mărcii, Léon Breitling, a fost un pasionat proprietar de Bentley. El a brevetat cronograful cu două butoane independente, la ora 2 și la ora 4 în 1934. Pe lângă faptul că era ambițios și expert din punct de vedere tehnic, Willy Breitling a înțeles dorința de eleganță și farmec a iubitorilor de ceasuri. Ținând cont de aceste lucruri, el a proiectat ceasurile de mână originale Premier în anii 1940, prima punte de legătură pe care Breitling o făcea între utilitate și stil.

În 2002, Bentley Motors a comandat companiei Breitling un ceas de bord pentru Continental GT, iar parteneriatul a continuat să înflorească de acolo. Creat în spiritul luxului de neegalat și al calității, noul cronograf exclusivist aduce un omagiu lui Willy Breitling, ale cărui ceasuri au schimbat lumea orologeriei, și lui W.O. Bentley, pionier al industriei auto.

Share

Facebook
Twitter
LinkedIn
Reddit
StumbleUpon
Telegram
WhatsApp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole similare

SPONSORIZAT