Tranziția către propulsia electrificată complet ajunge și în lumea ambarcațiunilor, iar dovada cea mai recentă o reprezintă un yacht care poate îndeplini două roluri: cel de casă, și cel de mijloc de transport.
Silent Yachts vine cu o propunere extrem de atractivă pentru toți cei care își doresc cumulul de senzații oferit de o insulă plutitoare cu toate dotările posibile și avantajul unei ambarcațiuni care nu vibrează din cauza unui motor pe motorină. Mai mult, un număr mare de astfel de unități pot crea un resort fantastic fără amprenta de carbon specifică unei astfel de așezări.
Strategia propusă clienților include, însă, atât o casă pe malul oceanului, cât și un yacht. Ambele vin cu suficiente panouri solare și sunt realizate din materiale care nu impactează deloc mediul înconjurător. Cei care nu vor să se bucure de susurul apei, pot să se relaxeze pe uscat. Desigur, există și o pisicină!
Pachetul propus are un preț de pornire de 4,9 milioane de euro. Prețul, însă, în funcție de personalizare, poate crește considerabil.
Un astfel de resort poate fi construit oriunde în lume de-a lungul la 18 luni.