Potrivit raportului dat publicității de către reprezentanții platformei PrivateFly, cele mai populare destinații pentru private jets, în 2019, au fost New York, Londra și Nisa.
Capitala Coastei de Azur, Nisa, este surpriza frumoasă a clasamentului. A fost cea mai căutată destinație din Franța și a treia din lume pentru clienții PrivateFly, anul trecut. Nisa este o destinație populară în perioada primăverii, deoarce atunci au loc nenumărate evenimente sportive și culturale, iar vara este vizitată pentru vacanțe. Potrivit reprezentanților PrivateFly, foarte mulți clienți americani se opresc și la Nisa când vin în Europa. Motivul? Clima blândă, gastronomia și serviciile de lux.
Iată topul celor 10 destinații preferate de clienții private jets: New York, Londra, Nisa, Paris, Ibiza, Las Vegas, Palm Beach, Milano, Washington DC și Chicago.