Pentru a marca 50 de ani de la lansarea filmului cu James Bond, Omega prezintă un Seamaster Diver 300M în ediție limitată.
În 1969, George Lazenby îl interpreta pe faimosul spion în pelicula „On My Majesty Secret Service”, iar în 2019, Omega îi dedică un Seamaster 300M plin de detalii și simboluri: index în formă de glonț, curea din cauciuc, carcasă de 42 mm din oțel, un 7 înfățișat în font-ul binecunoscut 007, ora 12 reprezentată în aur cu blazonul familiei Bond.
Dacă vă încântă modelul, trebuie să știți că în colecție sunt 7007 exemplare, fiecare numerotat, iar prețul ajunge la 6.100 euro. Ca o curiozitate pentru fanii spionului, următorul film James Bond se lansează în cinematografe în aprilie anul viitor.