Apple a anunțat un eveniment pentru data de 18 octombrie cu un videoclip intitulat “Unleashed”. Printre produsele dezvăluite și gata de prezentare se numără noile MacBook Pro mai puternice, varianta îmbunătățită a MacBook Pro de 13 inchi lansat în noiembrie anul trecut, ultima versiune de căști AirPods și un întreg sistem de operare.
Cele mai multe zvonuri despre eveniment se referă la MacBook Pro reproiectate, care ar trebui să aibă ecrane de 14 și 16 inci, împreună cu un nou procesor Apple. Se așteaptă că laptopurile să aibă laturi plate asemănătoare cu cele ale iPhone 12, un cititor de carduri SD, porturi HDMI și un port de încărcare MagSafe.
Laptopurile ar putea fi alimentate de noi cipuri, și anume variante mai puternice ale procesorului M1 care se regăsește în calculatoarele actuale. Se preconizează că “M1X” (sau M2, sau orice altă variantă a numelui pe care Apple o va alege) va avea mai multe nuclee de înaltă performanță decât predecesorul său (opt în loc de patru) și va oferi posibilitatea de a alege între 16 sau 32 de nuclee grafice. Ceea ce este încă neclar este dacă noul procesor va elimina vreuna dintre limitările aparente ale lui M1: niciunul dintre Mac-urile Apple Silicon nu poate fi configurat cu mai mult de 16 GB de RAM sau 2 TB de stocare, nu pot rula mai mult de două ecrane și niciunul dintre ele nu are mai mult de două porturi Thunderbolt.
Toate detaliile oficiale vor fi oferite în cadrul evenimentului Apple din 18 octombrie, orele 20:00.