Rolls-Royce și agenția spațială britanică lucrează împreună la folosirea propulsiei nucleare pemtru vehicule spațiale care să democratizeze explorarea spațială.
Inițiativa Rolls-Royce și a agenției spațiale britanice nu este complet nouă. Acest domeniu este urmărit de companii precum Virgin sau SpaceX și se investește în comercializarea călătoriilor în afara limitei de 12 km care se practică în mod regulat de către aeronavele comerciale disponibile în prezent.
Tehnologia pe care Rolls-Royce o vrea dezvoltată, însă, ar putea fi mult mai eficientă decât motoarele utilizate la ora actuală şi ar putea să permită viitoarelor vehicule spaţiale să ajungă pe planeta Marte în trei sau patru luni, de două ori mai repede decât cele cu propulsie chimică, potrivit unui comunicat.
Deocamdată, proiectul vizează doar cercetări ştiinţifice, nu o fază industrială, şi are obiectivul de a transforma explorarea spaţială în deceniile viitoare.
Agenţia spaţială britanică estimează că propulsia nucleară poate “să revoluţioneze” călătoriile spaţiale şi că studiile ce vizează atomul, precum cel de hidrogen, ar trebui să permită accelerarea propulsoarelor.
“Energia nucleară oferă posibilităţi pentru a transforma explorarea spaţială şi acest studiu inovator realizat cu Rolls-Royce ar putea să ne ajute să transportăm viitoarea generaţie de astronauţi mai departe în spaţiu şi pentru un timp mai îndelungat, într-o manieră care ne va îmbunătăţi cunoştinţele despre Univers”, a declarat secretarul de stat pentru Ştiinţă, Amanda Solloway.
Rolls-Royce produce motoare de avioane folosite de aviaţia şi marina britanică şi are experienţă în domeniul reactoarelor nucleare, pe care le dezvoltă pentru submarine militare.
În plus, acelaşi grup coordonează un proiect de 16 mini-centrale nucleare în Marea Britanie pentru a produce electricitate.
Energia nucleară ar permite petrecerea unui timp mai îndelungat în spaţiu, mai ales în zone foarte îndepărtate de Soare, unde panourile solare, de exemplu, nu furnizează o cantitate suficientă de energie.
Rolls-Royce Cars și Rolls-Royce Aviation nu sunt aceeași companie. Producătorul de automobile nu este implicat în aventurile aerospațiale.