Celebra casă de orologerie TAG Heuer sărbătorește 160 de ani de existență în 2020, iar celebrările au început deja din ianuarie cu lansarea unui nou Carerra de toată frumusețea.
Ceasul „Carrera ediție limitată 160 de ani” este inspirat de un cronograf celebru al brand-ului, model lansat în 1963. De-a lungul timpului, ceasul sport a fost reinventat și purtat de piloți famioși precum Jackie Ickx, Niki Lauda, Gilles Villeneuve, Mario Andretti, Alain Prost, Fernando Alonso, Lewis Hamilton. Așa că era firesc să fie reeditat modelul în anul în care Tag Heuer împlinește 160 de ani.
Pentru că, la vremea aceea, fondatorul Jack Heuer și-a dorit un cronograf Carrera sobru și care să le permită piloților să conducă cu viteză și să citească ora dintr-o privire, ceasul din 2020 respectă fidel designul original. Însă sunt și schimbări notabile, cum ar fi creșterea diametrului carcasei de la 36 mm la 39 mm, ori poziționarea secundarului în dreptul orei 6, față de 9 cât era la versiunea originală. Ceasul a fost produs într-o ediție limitată la 1860 exemplare, număr care amintește de anul în care s-a înființat casa de orologerie TAG Heuer.