Celebrul brand japonez Seiko, partener Novak Djokovic din 2014, recompensează remarcabilele performanțe realizate de jucătorul de tenis sârb cu un nou ceas Astron GPS Solar.
Modelul cu o carcasă de 42,7 mm în diametru și rezistent la apă până la o adâncime de 100 metri poartă atât culorile drapelului Serbiei, cât și pe cele de pe steagul Japoniei – un simbol al forței parteneriatului Seiko – Djokovic. Iar pe spatele carcasei se află semnătura celebrului jucător de tenis, dar și numărul ceasului în ediție limitată. Noul Seiko etalează un calibru 5X53 GPS Solar Dual-Time care se conectează de două ori pe zi la rețeaua GPS. În timp ce cadranul ceasului captează lumina, ceasul se conectează la GPS și reglează ora automat. Ceasul trece singur la ora de vară, are funcția calendar perpetuu până în februarie 2100, iar printr-o o simplă apăsare de buton poți schimba fusul orar.
Ceasul Astron GPS Solar a fost produs în numai 1.500 de exemplare și se vinde cu 2.600 de euro începând cu luna februarie, în magazinele Seiko sau la parteneri. Accesoriul vine cu o a doua curea din silicon și un card pe care se află un mesaj de la Novak.