Hyperloop ajunge în Italia cu ajutorul arhitecților Zaha Hadid

0
18
hyperloop italia

Arabia Saudită și statul american Nevada deja au anunțat că Hyperloop a primit aprobările necesare pentru a începe testările la scară largă, iar acum sistemul de transport inovator s-ar putea extinde și în Italia.

Hyperloop Italia a făcut echipa cu arhitecții Zaha Hadid pentru a introduce în țara peninsulară acest mijloc de transport care promite să scadă timpurile de călătorie cu peste 70% între anumite destinații.

Proiectul pregătit pentru Italia este similar cu cele din alte țări, și anume că se vor folosi două tuburi la joasă presiune care vor propulsa până la 1.200 de km/h trenuri care levitează mulțumită unor forțe magnetice. Momentan, trebuie obținute primele autorizații pentru ridicare infrastructurii și realizarea primelor teste.

Trenurile care vor circula în aceste tuburi vor avea în jur de 20 de metri lungime și 2,7 metri lățime. Energia folosită va fi, totodată, regenerabilă pentru un impact cât mai mic asupra mediului.

Șeful arhitecților Zaha Hadid, Patrik Schumacher, a spus că împărtășește direcția înspre care se îndreaptă Hyperloop Italia.

Momentan, nu s-au făcut precizări exacte cu privire la data în care încep construcțiile efective și nici nu s-au oferit aproximări care să prezică o eventuală intrare în funcțiune. Se promite, însă, acoperirea distanței dintre Milano și Malpensa în 10 minute.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here