Poșetele care fac furori pe Instagram

0
75

Într-o lume din ce în ce mai conectată și concentrată pe dinamicitatea specifică mediului online, moda a reușit să își mențină un loc aparte. Iată, așadar, poșetele care fac furori pe Instagram și care se pot transforma în reale investiții.

Dacă vorbim de poșete pe care lumea le place atât de mult încât ar cheltui sume enorme de bani pe ele, atunci este evident că avem de-a face cu modele realizate de designeri arhicunoscuți. Cum achiziția acestora presupune un efort financiar, e și normal să-ți placă să te afișezi cu ele.

Iată, așadar, poșetele care fac vâlvă pe rețelele sociale.

Instagram, locul unde poșetele sunt vedetele

Primul loc este ocupat de Hermes cu a sa Birkin. Aproape șase milioane de postări au fost efectuate cu acest hashtag! Popularitatea sa este de înțeles, având în vedere că a fost văzută în multiple rânduri la membri ai familiei Kardashian sau Olsen. Prețul, însă, poate fi și un alt factor: acesta trece de 300.000 de euro! Variațiunile din prezent, însă, pot ajunge și la valori cuprinse între 2.000 și 25.000 de euro.

Podiumul poșetelor care fac furori pe Instagram este completat pe locul doi tot de Hermes, doar că acum e vorba de modelul Kelly. Cu aproximativ 5,45 milioane de postări care conțin hashtagul specific și un preț decent de aproximativ 8.000 de euro, Hermes Kelly este o variantă mai accesibilă. Rămâne, însă, o piesă dorită!

Hermès International sau, mai simplu, Hermès este o casă de modă din Franța, fondată în 1837, care este specializată în pielărie, accesorii, parfumerie, bunuri de lux și prêt-à-porter. Având în vedere popularitatea sa, merita să precizăm acest lucru.

Pe locul trei intră în scenă Dior cu poșeta Lady Dior. Apărută în 1994, aceasta rămâne una dintre cele mai râvnite astfel de piese! Conform Instagram, peste 2 milioane de postări o au drept subiect principal.

Revenind în prezent, locul patru ne aduce Gucci GG Marmont care are puțin peste 970.000 de menționări pe Instagram. Poșeta a fost lansată în 2016.

Topul celor cinci poșete care fac furori pe rețelele sociale este închis de Chanel Boy. Cu peste 849.000 de postări, aceasta relevă că bunul gust dăinuiește în timp. A fost lansată în 2011!

În top 10 intră în ordine cronologică Celine Trapeze, Gucci Dionysus, Dior Saddle, Chanel Flap și Givenchy Antigona.

Acum știi care sunt poșetele care fac furori pe Instagram și vei putea alege în cunoștință de cauză, dacă îți dorești să impresionezi oamenii care pun accent pe modă și accesorizare trendy.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here