Avocado, din nou cel mai cautat si consumat fruct

0
187

La inceputul pandemiei existau ingrijorari cu privire la consumul de avocado, insa noile date prezentate de WAO releva o crestere neasteptata a cererii pentru acesta.

“Consumul a depasit orice asteptari. Oamenii vor sa manance sanatos. Noul lux dupa pandemie va fi mancarea sanatoasa si wellness-ul. Chiar si industria monedei spune lucrul asta”, a declarat Xavier Equihua intr-un interviu.

Cererea pentru acest fruct a accelerat pe masura ce mai multi consumatori iau masa acasa. Avocado nu mai este utilizat doar pentru a face guacamole la petreceri ci a inceput sa fie utilizat si la salate, burrito si chiar si pentru toast cu avocado. Consumul in Europa ar urma sa creasca cu 12% in acest an pana la un nivel record de 1,48 miliarde livre (aproximativ 671 de milioane de kilograme) iar cererea din SUA va creste cu 7%, sustine Xavier Equihua, citand prognozele din industrie.

“Nu este vorba doar de millennials. Acestia au acum copii care si ei mananca avocado. De asemenea, Generatia Z vrea si ea mancare sanatoasa. Vom vedea o noua crestere exploziva in urmatorii sase-opt ani” cand Europa va ajunge din urma America, cel mai mare consumator mondial, prognozeaza Xavier Equihua.

La randul sau, David Magana, analist sef la banca Rabobank International, sustine si el ca valoarea importurilor mondiale de avocado a inregistrat cea mai puternica crestere decat orice alt fruct in ultimul deceniu. Cererea globala pentru Hass, cea mai populara varietate de avocado, ar urma sa creasca cu 5% pe an pana in 2025, depasind opt miliarde de dolari la nivel global, sustine asociatia Hass Avocado Board.

Din fericire pentru consumatori, recoltele consistente din Mexic si California, cei mai importanti furnizori pentru piata americana, au dus la scaderea preturilor dupa ce in 2019 problemele de aprovizionare au dus preturile la un nivel record, sustine David Magana. Intre 2010 si 2018 productia mondiala a crescut de la 2,87 milioane tone pana la 6,4 milioane tone, iar suprafata cultivata aproape s-a triplat, arata datele Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), care exclud insa Chile, un important producator.

Xavier Equihua este de parere ca preturile reduse ar putea stimula si mai mult cererea, iar in cazul pietei americane mai exista loc de crestere. In medie, un american consuma opt livre de avocado pe an (aproximativ 3,6 kilograme), comparativ cu 20 de livre in cazul unui mexican.

“Abia am inceput sa accesam piata in Europa, China, alte parti din Asia si Sud-Estul Asiei. India a inceput sa exploreze consumul de avocado si pe baza populatiei din acele zone, expansiunea si cererea au oportunitati uriase de crestere”, sustine Steve Barnard, director general la Mission Produce Inc., cel mai mare furnizor mondial de avocado, care are propriile sale facilitati de ambalare precum si propriile sale culturi de avocado.

Avocado a inceput sa fie preferat si in Romania, dupa cum se poate observa in marile magazine care aduc constant stocuri noi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here