Gigantul american Apple a reusit contraperformanta de a pierde 100 de miliarde de dolari din capitalizarea bursiera in doar o singura zi. Iata cum a fost posibil acest lucru.

In ultimii sapte ani, Apple si-a bucurat fanii cu lansari de noi telefoane mobile in luna septembrie. Momentul fusese ales extrem de bine, intrucat produsul devenea disponibil in toata lumea prin octombrie, ofertele operatorilor de telefonie mobila erau definitivate prin noiembrie, iar Craciunul, momentul cand toata lumea si-ar dori sa faca cele mai frumoase cadouri, batea la usa.

Acum, insa, pandemia a schimbat programul de lansare a iPhone 12. Intarzierea de o luna a prezentarii noului terminal a dus la o serie de zvonuri despre capacitatea sa de a fi un device ultraperformant, insa realitatea a dovedit ca acesta inca ofera prea putine caracteristici atragatoare si dorite de posibilii clienti. Pe langa asta, Apple a hotarat sa mearga mai departe cu eliminarea de accesorii primite odata cu telefonul mobil si acum nu mai ofera incarcatorul. In cutie gasim doar un cablu. Evident, au fost generate frustrari.

Chiar daca vanzarile semnificative de laptop-uri Mac si AirPod-uri au majorat veniturile si profiturile in trimestrul trei din 2020, vanzarile de iPhone-uri au scazut cu 20,7%, la 26,4 miliarde de dolari.

Pe plus, dar si pe minus

In precedentele doua trimestre, Apple a raportat venituri care au depasit estimarile analistilor, gratie vanzarilor puternice provocate de echipamente necesare pentru munca de acasa precum tablete iPad, laptop-uri si accesorii care se conecteaza cu telefoanele iPhone.

Investitorii se asteptau la vanzari mai scazute de iPhone-uri, dar declinul a fost mai sever decat se anticipa, in special in China, unde mai multi clienti au acces la tehnologia 5G decat in SUA sau Europa. Unul dintre aceste motive il poate constitui chiar si razboiul rece comercial dintre China si SUA, mai ales opozitia americanilor fata de Huawei.

Veniturile Apple au crescut cu 1% in trimestrul trei din 2020, la 64,7 miliarde de dolari, in timp ce profitul s-a situat la 0,73 dolari pe actiune. Analistii se asteptau la venituri de 63,7 miliarde de dolari si un profit de 0,70 dolari pe actiune.

In acest an, actiunile Apple au crescut semnificativ, astfel ca producatorul telefoanelor iPhone a devenit prima companie americana cu o capitalizare de piata mai mare de 2.000 de miliarde de dolari.

Ramane de vazut daca Sarbatorile de iarna vor imbunatati situatia economica a companiei si daca investitorii vor dori din nou sa isi puna increderea in strategia gigantului tech american.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here