Experiența sublimă a unei călătorii unice, savoarea unui pahar cu vin și a unor arome parfumate poate fi atinsă descoperind șase destinații exclusiviste dedicate iubitorilor de vinuri…și nu numai.

Pentru iubitorii de vin, una dintre marile bucurii ale călătoriilor este vizitarea podgoriilor și a vinăriilor din toate colțurile lumii. Pe lângă degustarea vinurilor locale, vizitarea podgoriilor este o oportunitate de a afla mai multe despre o anumită zonă, despre cultura și istoria sa bogată. Nu există o modalitate mai bună de a cunoaște tradițiile, terroirul și tehnicile unei regiuni viticole decât explorând podgoriile sale și vorbind cu experții care își petrec zilele crescând strugurii și producând vinul.

Turismul viticol modern a prins amploare în ultimii. Poate pentru că strălucirea reconfortantă a vinului în pahar este una din plăcerile vinovate ale vieții, iar călătoriile sunt mai interesante cu un pahar de vin în mână sau poate datorită peisajelor minunate care transced timpul. Indiferent care ar fi motivul, nu există o definiție generală pentru o experiență viticolă uimitoare, în același mod în care nu există o definiție pentru un vin deosebit.

Și pentru că vinul acționează ca un pașaport către inima țărilor, culturii și a istoriei lor, iată șase destinații exclusiviste în care te poți bucura de mâncare, de festivaluri, de jovialitatea oamenilor, dar cel mai important de aromele îmbietoare ale vinurilor.

1. Tenerife, Spain

Spania se bucură de o renaștere interesantă a vinificației, iar pe teritoriul insulei Tenerife sunt fabricate multe dintre cele mai exclusiviste sticle. Recunoscută ca una dintre cele mai exclusiviste destinații, această insulă se bucură de aromele parfumate ale vinurilor. Traseul bine stabilit al vinului din Tenerife și majoritatea cramelor sale sunt situate în nord-estul insulei, aproape de orașul San Cristóbal de La Laguna. Vizitatorii se pot bucura de o gamă largă de vinuri realizate folosind soiuri indigene, inclusiv delicatele Listán Blanco și Listán Negro și Baboso Negro. Pentru o pauză de la degustarea vinului, în sudul insulei te poți bucura de mare, soare și nisip. Pentru cei care caută aventuri, Teide oferă numeroase trasee de drumeții și servește ca tabără de antrenament de iarnă pentru mulți dintre cei mai buni bicicliști profesioniști din lume.

Yarra Valley, Australia

Superba Yarra Valley este o zonă înfloritoare pentru vinuri premium și are o bucătărie incredibilă. Aici te poți bucura de o mulțime de vinuri le lux și de alimente delicioase pe care le poți savura alături de stilul de viață australian relaxat prin excelență. Priveliștea spectaculoasă a formațiunilor stâncoase din Parcul Național Cathedral Range sau Parcul Național Yarra Ranges, oferă o experiență uluitoare.

Languedoc-Roussillon, Franța

Cea mai importantă denumire din regiunea Languedoc-Roussillon, Corbières are cinci trasee viticole stabilite care cuprind zeci de crame care se concentrează pe viticultura organică și biodinamică. Narbonne în sine este la doar 10 minute de mers cu mașina de Marea Mediterană, o perspectivă care a devenit cu atât mai atrăgătoare datorită climatului mediteranean însorit pe tot parcursul anului.

De asemenea, pentru iubitorii de vin și de jazz, în timpul verii are loc un festival anual organizat de renumitul vinificator Gérard Bertrand. Găzduit la Château l’Hospitalet, cu 38 de camere, Bertrand este o proprietate viticolă cultivată biodinamic. Proprietatea Bertrand este situată chiar în afara orașului Narbonne, care se află în interiorul AOC Corbières.

Paso Robles, California

Paso Robles este situat pe Coasta Centrală a Californiei, la jumătatea distanței dintre San Francisco și Los Angeles. Orașul fermecător și împrejurimile care formează drumul vinului oferă experiențe și peisaje uimitoare. Paso găzduiește crame premiate, amplasate într-un peisaj spectaculos. Centrul istoric al orașului are o gamă largă de restaurante care se dedică servirii produselor organice și a cărnii din surse locale. Cazările variază de la hoteluri de tip boutique până la stațiuni viticole, vile de lux și lanțuri naționale.

Cape Winelands, Africa de Sud

Cape Winelands, din Africa de Sud este casa celor mai prestigioase crame din țară. Drumul cu mașina de la Cape Town până în zona viticolă durează doar 45 de minute, iar serviciile de transfer fac din excursiile de o zi o opțiune viabilă. Dar cu cazări opulente în orașele Stellenbosch, Franschhoek și Paarl, fiecare situat în inima regiunii, este preferabil să rămâneți în regiune, permițând explorarea Winelands într-un ritm mai liniștit.

Aici poți să deguști Pinotage, soiul de vin roșu din Africa de Sud, dar și o gamă mereu îmbunătățită de Chenin Blancs. Iubitorii de vin spumant se pot delecta cu vinurile naționale Méthode Cap Classique, care sunt obținute prin metode tradiționale.

Opțiunile culinare variază de la tarabe agricole aflate la marginea drumului până la meniuri atent pregătite la restaurantele de lux. Pentru cei care doresc să se bucure de vremea minunată, o serie de crame din regiune găzduiesc chiar și terenuri de golf.

Bordeaux & Cognac

Pur și simplu una dintre cele mai iconice regiuni vitivinicole din lume, Bordeaux nu numai că este o Mecca pentru iubitorii de vin, ci și o destinație interesantă de călătorie în sine. Orașul Bordeaux este un oraș viu cu istorie fascinantă, arhitectură splendidă și o scenă culturală vibrantă, foarte des este centrată în jurul vinului!

Nu am putea vorbi despre regiunea Bordeaux fără să menționăm vecinul său la fel de faimos, Cognac! Cognacul este, fără îndoială, una dintre cele mai renumite băuturi alcoolice din lume, produsă de secole printr-o metodă tradițională în frumosul oraș francez cu același nume. Acesta care se află pe râul Charente la mai puțin de 2 ore de mers cu mașina, la nord de Bordeaux. Atmosfera intimă a acestui mic oraș și a zonei înconjurătoare îți permite sa te cufunzi în 2.000 de ani de istorie și tradiție franceză alături de un mod de viață mai modern, cu o gastronomie excelentă și o ospitalitate caldă. Acesta aduce un plus minunat pe itinerariul aventurii bordeleze!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here