LVMH a înaintat Uniunii Europene acordul pentru preluarea Tiffany. Mișcarea vine pe fondul acuzațiilor cum că LVMH întârzie în mod deliberat cererile de autorizare pentru a dizolva acordul.

Fuziunea dintre LVMH și Tiffany a fost pusă la îndoială atunci când guvernul francez a cerut amânarea achiziției de 16 miliarde de dolari. Ca răspuns compania americană a intentat un proces împotriva proprietarului Louis Vuitton pentru a pune în aplicare acordul de fuziune.

LVMH a confirmat, vineri, trimiterea acordului propus către UE. Compania a declarat că „8 din cele 10 zece autorizații antitrust necesare au fost deja obținute și se așteaptă aprobarea de la Comisia Europeană înainte de termenul limită, din 24 noiembrie.”

Într-o declarație pentru Bloomerg News, reprezentații Tiffany au susținut că „Viteza cu care a acționat LVMH după ce Tiffany și-a depus plângerea în Delaware subliniază doar întârzierile și lipsa de respectare a acordului de fuziune din lunile anterioare”.

LVMH neagă acuzațiile legate de încercarea de a întârzia aprobarea de reglementare a preluării. La rândul său, a acuzat-o pe Tiffany că și-a gestionat greșit afacerea în timpul pandemiei, o acuzație pe care grupul american o respinge.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here