Parcul Naţional Yosemite, unul dintre cele mai vizitate parcuri naţionale din vestul Statelor Unite, a fost redeschis joi vizitatorilor după ce a fost închis timp de mai multe luni din cauza pandemiei.

„Începând cu 11 iunie, parcul va deschide într-o oarecare măsură toate atracţiile principale, iar vizitatorii vor putea intra în Yosemite în mai multe moduri”, au anunţat reprezentanţii parcului pe site-ul oficial, adăugând că se are în vedere creşterea etapizată a accesului în parcul din statul California, în conformitate cu recomandările de la Casa Albă, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi instituţiile sanitare statale şi locale.

Majoritatea zonelor parcului vor fi deschise, cu unele restricții. Vizitatorii vor avea acces pe potecile parcului, ce totalizează circa 1.280 de kilometri, şi în destinaţii populare, precum Yosemite Valley, Glacier Point, Mariposa Grove şi Tuolumne Meadows. Însă unele zone vor rămâne închise din motive de siguranţă, potrivit parcului.

Parcul va implementa un sistem de rezervări zilnice pentru vizitatori. În faza iniţială a deschiderii vor fi oferite permise de trecere pentru 1.700 de vehicule pe zi.

„Nu există alt loc precum Yosemite şi abia aşteptăm să-i primim din nou pe vizitatori”, a declarat administratorul actual al parcului, Cicely Muldoon. „Va fi o altfel de vară”, a precizat ea adăugând că reprezentanţii parcului vor continua să colaboreze cu aşezările din regiune „pentru a proteja sănătatea comunităţii şi a restabili accesul în Yosemite National Park”.

Yosemite National Park a fost închis la 20 martie ca răspuns la răspândirea coronavirusului. Aceasta a fost cea mai îndelungată perioadă în care parcul a fost închis în istoria sa.

Inclus în Patrimoniul Mondial în 1984, Yosemite, faimos la nivel mondial pentru peisajele sale şi diversitatea biologică, primeşte aproximativ 4 milioane de vizitatori în fiecare an.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here