Ediţia din 2020 a festivalului Coachella a fost oficial anulată, după ce o amânare pentru luna octombrie s-a dovedit prea optimistă.

Responsabilul pentru sănătate publică al comitatului Riverside, Cameron Kaiser, a anunţat că, din cauza riscurilor asociate actualei pandemii, festivalul de două săptămâni şi echivalentul său de muzică country, Stagecoach, nu vor mai avea loc până cel mai devreme anul viitor.

Planificat iniţial pentru luna aprilie, Coachella – cu Rage Against the Machine, Frank Ocean şi Travis Scott capete de afiş la ediţia din acest an – fusese reprogramat pe Empire Polo Grounds pe 9 octombrie.

„Sunt îngrijorat deoarece se înmulţesc indiciile că pandemia s-ar putea agrava în toamnă”, a precizat Kaiser.

Conform agenției germane DPA, 2020 va fi primul an fără Coachella după 2000, singurul an de pauză între debutul festivalului, din 1999 şi revenirea sa, în 2001.

Anularea festivalului, care atrage 125.000 de fani în fiecare dintre cele şase zile ale sale va fi o lovitură grea pentru industria turismului din Valea Coachella.

Coachella aduce de obicei promoterului său Goldenvoice încasări anuale situate între 75 de milioane dolari şi 100 de milioane de dolari, fiind cel mai profitabil festival de muzică din America.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here