Un tricou donat de fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona a fost vândut la licitaţie pentru 55.000 de euro cu scopul de a ajuta o organizaţie caritabilă din Napoli, oraş în care sud-americanul este un adevărat idol şi care a fost afectat de pandemia de coronavirus.

Tricou Maradona

„Sunt mişcat să vă spun că după 33 de ani mă voi despărţi de acest tricou”, a declarat fostul fundaş Ciro Ferrara, care a debutat pentru naţionala Italiei contra lui Maradona şi a primit tricoul de la decarul argentinian după acest amical jucat în iunie 1987. Cei doi au fost colegi la Napoli, câştigând titlul în Serie A în 1987 şi 1990.

Fostul fundaş italian a creat Fundaţia Cannavaro Ferrara, împreună cu fraţii Fabio şi Paolo Cannavaro, toţi fiind născuţi în Napoli.

„Am mai câştigat un meci, Ciro Ferrara”, a scris Maradona pe Facebook. „Poate cel mai important. Am câştigat împreună, cum am făcut-o întotdeauna … Sunt onorat că am contribuit pentru a ajuta oamenii să cumpere bunuri de consum în acest moment fără precedent”, a mai spus Maradona, conform agenției DPA.

Ferrara a anunţat că în urma licitaţiei s-au strâns în total 85.000 de euro, din vânzarea de obiecte care au aparţinut altor 26 de fotbalişti în afara lui Maradona. Banii strânşi vor fi folosiţi pentru ajutorarea persoanelor ale căror activităţi au fost afectate de pandemie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here