marion cotillard chanel

Frumoasa actriță Marion Cotillard, laureată a premiilor Oscar, a devenit pentru prima oară imaginea unui parfum. Este vorba despre celebrul Chanel No.5.

„Marion Cotillard are o frumusețe naturală «a la francaise» și acel «je ne sais quoi» irezistibil, ceva ce îi aparține doar ei. Cotillard va oferi din eleganța sa imaginii parfumului No. 5”, au anunțat reprezentanții Casei Chanel, într-un comunicat.

Campania publicitară pentru parfumul iconic, care va sărbători centenarul anul viitor, va fi lansată în lunile următoare. Catherine Deneuve, Carole Bouquet, Nicole Kidman, Gisele Bundchen sau Lily-Rose Depp au apărut de-a lungul timpului în reclamele faimosului Chanel No. 5.

Marion Cotillard, în vârstă de 44 de ani, a fost, în perioada 2008-2017, ambasador al casei de lux Dior.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here