Reprezentanţii casei de licitaţii Christie’s au anunțat că urmaşii lui Valentine, fiica lui Gustave Eiffel, vor scoate la licitaţie în data de 18 aprilie, la Paris, singura copie a tunului din turnul Eiffel, care anunţa, până în 1914, miezul zilei.

Cu o valoare estimată cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de euro, acest model de dimensiuni reduse i-a fost oferit lui Gustave Eiffel în 1889 de Chobert, un archebuzier din Paris, cel care a construit tunul botezat „Eiffel”.

Realizat din bronz, alamă, lemn de nuc şi palisandru brazilian, copia măsoară 65 de centimetri în lungime. Gustave Eiffel instalase această reproducere în biroul pe care îl deţinea în interiorul turnului.

Instalat cu ocazia inaugurării „Doamnei de Fier” în 1889, la cel de-al doilea etaj al monumentului, tunul original anunţa în fiecare zi deschiderea şi închiderea Expoziţiei Universale.

Până în 1914, o salvă din Turnul Eiffel anunţa miezul zilei, obicei inaugurat de un prim tun instalat în anul 1786 în grădinile Palatului Regal şi care a dat naştere unei expresii populare în franceză, „midi pétante”, desemnând „ora 12 fix”.

„Este de-a dreptul emoţionant să propui la licitaţie o operă emblematică a istoriei Parisului şi a celei a Turnului Eiffel, care provine de la un urmaş al lui Gustave Eiffel”, a precizat pentru AFP Simon de Monicault, director în cadrul departamentului arte decorative al Christie’s.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here