Orientul Mijlociu este una dintre cele mai spectaculoase zone din lume, locul unde tot felul de proiecte nebunești nu doar că sunt propuse, ci multe dintre ele se și concretizează, în condiții care par imposibile în alte părți ale lumii, oricât de dezvoltate ar fi ele. Iată încă unul. Luca Curci Architects a dezvăluit recent viziunea sa despre un nou zgârie nori care și-ar găsi locul printre magnații petrolului. Acesta a fost botezat Vertical City și ar urma să fie amplasat pe mare, la mică distanță de țărm. Uriașa construcție este proiectată pentru o înălțime de 750 metri, cu doar 78 metri sub Burj Khalifa, cea mai înaltă construcție din lume.

Vertical-City-Luca-Curci-architects art1

Orașul vertical va avea fundația amplasată pe fundul mării, iar accesul se va putea face prin aer, pentru că este prevăzut și cu heliporturi, pe apă sau pietonal, pe un pod construit la nivelul mării. Arhitecții au mers atât de departe cu planurile, încât au stabilit că turnul poate fi constuit din module prefabricate, cu înălțimea de 72 metri și diametrul de 155 metri. În total, Orașul Vertical va avea o suprafață de 800.000 de metri pătrați și va putea găzdui până la 2.500 de oameni în apartamente, duplexuri și vile de diferite dimensiuni. Pentru a-și merita numele de oraș, zgârie-nori-ul va include spații comerciale, grădini și locuri publice propice socializării.

Vertical-City-Luca-Curci-architectsart2

Mai mult, firma de arhitectură vrea ca această construcție să fie independentă energetic, soluția propusă fiind cea a unei membrane fotovoltaice care să înconjoare întregul ansamblu. Calculele lor arată că este suficient pentru a asigura energia electrică necesară, fără alte infuzii de pe continent.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here