Tehnologiile de conectivitate şi metodele noi de producţie au deschis noi orizonturi în domeniul bijuteriilor. Provocarea rămâne disimularea tehnologiei cu materiale preţioase, design stilat şi execuţie rafinată.

Text: Alex Buțu

1

Mariajul dintre tehnologie şi bijuterii a luat o mare amploare în ultimii ani, împrumutând tehnologiile de conectivitate de la telefoanele, ceasurile şi brăţările inteligente. Însă există o diferenţă clară între designul unei bijuterii şi cel al unui accesoriu “smart”. Un exemplu este medalionul Purple produs de Artefact Group în variante din metale preţioase precum aur, platină sau argint. Se încarcă prin inducţie, iar rolul său este de a se conecta la portalurile de social media (Facebook, Instagram etc.) şi a primi SMS-uri, pentru a fi în legătură mereu cu cei apropiaţi. Desigur este prevăzută o aplicaţie de smartphone prin care se gestionează ce informaţii doriţi să primiţi.

Compania americană Misfit, specializată în gadgeturi care monitorizează activitatea de fitness şi calitatea somnului, a colaborat cu celebra marcă Swarovski pentru a crea o colecţie de brăţări şi pandantive elegante care au asemenea funcţii. Colecţia numită Swarovski Shine Activity Tracking Crystal a fost prezentată în cadrul CES 2015. Cristalele Swarovski nu aduc doar un plus de stil, ci au şi un atribut tehnic. De exemplu, anumite modele includ un cristal violet care ajută celula solară să capteze mai eficient lumina pentru a produce energia electrică necesară funcţionării gadgetului.

Piesele din colecţia Swarovski Shine Activity Tracking Crystal rezistă şi la scufundări de până la 50 de metri adâncime şi au preţuri ce ajung la 250 de dolari.

5

Intel, dezvoltatorul de hardware şi tehnologii IT, a colaborat cu producătorul de îmbrăcăminte Opening Ceremony pentru a dezvolta brăţara inteligentă MICA (My Intelligent Connected Accessory). Costă circa 500 de dolari şi nu are nevoie să se conecteze la un telefon fiindcă are propriul SIM. Iar designul său disimulează frumos ecranul multifuncţional.

Dacă majoritatea brăţărilor inteligente oferă funcţii de conectare care servesc comunicării şi măsurării activităţii de fitness, Netatmo a considerat că este necesar un accesoriu care ne ajută să ne protejăm de supraexpunerea la razele ultraviolete ale Soarelui. Brăţara sa, numită June, este greu de bănuit că ar fi altceva decât un accesoriu pentru încheietură, având un element metalic dreptunghiular sculptat asemeni unui diamant. Acesta costă 129 de dolari şi măsoară expunerea la Soare şi comunică cu smartphone-ul printr-o aplicaţie specială. Brăţara este astfel capabilă să anunţe purtătorul că este momentul să se mute la umbră şi poate chiar să recomande creme cu gradul corect de protecţie contra razelor UV.

Bijuteriile inteligente pot transforma gesturile purtătorului în comenzi pentru aproape orice aparat din casă care este conectabil prin Wi-Fi sau raze cu infraroşu. Aceasta este funcţia inelului simplu numit Ring. Este produs în Japonia şi costă 149 de dolari. Se poate conecta direct sau prin intermediul unui emiţător separat care permite conectarea la diverse aparate precum TV, sistem audio, cafetieră, lampă de lumină, aer condiţionat etc. Practic, inelul asociază anumite mişcări din deget cu comenzi precum pornire/oprire sau modificare volum, sau chiar gesticularea unor litere şi cifre care sunt apoi recunoscute de smartphone. Gesturile pot fi schimbate după placul clientului, prin intermediul unei aplicaţii de smartphone.

Un inel mai puţin complicat este Ringly, acesta vibrează diferit şi luminează subtil, în funcţie de mesajul sau notificarea primită. Se conectează, bineînţeles, la smartphone. Costă până la 260 de dolari, iar pe cadrul din aur de 18 carate pot sta la alegere diverse pietre semipreţioase sau preţioase. Avantajul său este că arată foarte clasic, astfel că nu lasă de bănuit funcţia sa.

11

Inelul poate prelua rolul cardului personal. Acesta poate fi scanat în locul cardului deoarece permite acelaşi tip de identificare prin frecvenţă radio. Costă doar 25 de dolari şi este produs prin imprimare 3D.

Ca şi în modă, imprimarea 3D oferă o metodă nouă de producere a bijuteriilor şi accesoriilor. Desigur, manufactura maeştrilor bijutieri nu poate fi rivalizată ca valoare şi apreciere, însă bijuteriile imprimate încep să aibă stil şi chiar să fie preţioase. Un exemplu este marca Blueberries din Republica Cehă. Conceptele de design sunt moderne şi nu arată ieftin. De la colecţii din nylon până la unele placate cu aur de 18 carate, Blueberries oferă un nonconformism şic sau chiar stilat, după cum este cazul medalionului de 352 de dolari din aur.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here