În cadrul unei licitații speciale, desfășurată  sub titlul History of Science, casa Bonhams a anunțat recordul pentru cel mai scump computer Apple vândut vreodată. Este adevărat, computer este cam mult spus după standardele actuale, având în vedere că este vorba despre un exemplar Apple-1, unul dintre primele produse de compania care avea să devină 38 de ani mai târziu trendsetterul în tehnologie. Apple art1 Exemplarul vândut la licitație face parte dintr-un prim lot de 50 de exemplare și se spune că a fost asamblat personal de Steve Wozniak în garajul lui Steve Jobs, în 1976. A fost primul produs Apple, proiectat și asamblat de Steve Wozniak, cu Steve Jobs având meritul de a încerca comercializarea lui, la un preț de 666,66 dolari. Computerul, primul asemenea aparat care a intrat pe piață, într-o vreme în care foarte puțini oameni, în general cei din domeniu, înțelegeau cât de folositor este, constă într-o placă de bază expusă, o tastatură din acele vremuri și un monitor vintage Sanyo. În total, doar 200 de asemenea computere au fost asamblate, iar acesta este unul dintre puținele rămase funcționale. bonhams_auction apple art2 Oficialii casei de licitații Bonhams anticipau un preț de vânzare cuprins între 300.000 și 500.000 de dolari, dar suma de adjudecare a depășit cele mai optimiste așteptări ajungând la 905.000 dolari. Cumpărătorul este un oficial al muzeului Henry Ford din Michigan.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here