Limitele în care designerii își încadrează creațiile sunt tot mai largi. Iar când vine vorba de spații pentru locuit și, mai ales, de materialele din care acestea sunt realizate , pot fi considerate inexistente. Cu toate acestea, o casă din sticlă pare o idee împinsă la extrem. Nu și pentru Philip Johnson sau Carlo Santambrogio.

Glass House Philip Johnson

Text: Robert Stan

Te-ai gândit vreodată cum ți-ar schimba viața o locuință ai cărei pereți nu îți limitează nicicum câmpul vizual? Fie că stai în fotoliu, în pat sau îți faci de lucru prin bucătărie, ai posibilitatea de a te simți în mijlocul vieții din exterior, dar și de a interacționa cu aceasta la nivel vizual. O adevărată încântare dacă locuința cu pricina se află în mijlocul naturii, o astfel de casă poate fi complet ilogică dacă este poziționată în cadrul unei aglomerări urbane. Desigur, pentru aceia care locuiesc în blocurile gri din orașe, cu distanțe de doar câțiva metri între ele, intimitatea este un domeniu deja abstract, iar trecerea de la un apartament prin ale cărui geamuri vecinii pot vedea aproape totul în interior, la o casă construită în întregime din sticlă nu este un pas prea mare. Prin urmare, acceptarea idei de a locui într-o casă transparentă ține doar de… viziune.

Glass House Philip Johnson1

Există deja mai mulți arhitecți care au pus la punct diferite proiecte de locuințe realizate din sticlă. Poate cel mai cunoscut dintre aceștia, Philip Johnson, și-a transformat visul în realitate încă din 1949 și a locuit în faimoasa „Glass House” din New Canaan până în 2005. Acum, aceasta a devenit muzeu, iar vizitatorii se pot bucura atât de simplitatea designului și de peisajul încântător pe care pereții transparenți îl lasă să se vadă din interior, cât și de tablouri, sculpturi și alte exponate care transformă o vizită într-o călătorie în timp și spațiu.

Glass House Santambrogio

Mult mai aproape de zilele noastre, un alt arhitect, italian de această dată, a avut ideea de a își expune creațiile într-un mediu care să exprime cât mai fidel ideea de „Simplitate”. Carlo Santambrogio pe numele său, artistul a creat o întreagă linie de produse de mobilier realizate în totalitate din sticlă. De la birou, scaune și masă, până la  cadrul de susținere al saltelei patului sau accesoriile din bar, baie și bucătărie, întregul apartament este mobilat și utilat cu piese complet transparente. Pentru ca totul să poată fi apreciat la adevărata valoare, Santambrogio a apelat la ajutorul unui coleg, Ennio Arosio, care a avut drept sarcină proiectarea unui apartament din sticlă. Rezultatul, declinat în două variante – vertical și orizontal -,  a fost cât se poate de bine primit de public în ciuda costurilor mari care ar putea transforma proiectul în realitate. Cei care pot lăsa deoparte timiditatea și doresc să se bucure pe deplin de un peisaj de vis vizibil din propriul pat, din birou sau chiar din cadă, nu trebuie decât să plătească circa 4.900 de euro pentru fiecare metru pătrat. Asta ar însemna că un apartament compus din trei camere poate ajunge și la 500.000 de euro.

Glass House Santambrogio0

O sumă mare, ce-i drept, dar care garantează cumpărătorului o locuință unică și cât se poate de modernă. Doar să aibă grijă să nu își supere vecini până la punctul în care aceștia ar putea arunca cu pietre către casa din sticlă. Deși „pereții” au o grosime de 7 mm și sunt realizați din sticlă cu o înaltă rezistență, nimic nu garantează că întregul ansamblu rezistă la impactul cu un obiect dur bine țintit.

Glass House Santambrogio4

(Articol apărut în numărul 102 – iunie 2014 – al revistei CAESAR. Pentru articole mai noi trebuie să vă autentificați sau să vă abonați)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here