Proliferarea intermediarilor daigou a făcut ca piaţa produselor şi serviciilor de lux din China să scadă anul trecut cu 1%. Chiar şi aşa, cifra de afaceri a fost de 115 miliarde de yuan (circa 19 miliarde de dolari).

yuan

Text: Alex Buţu

Cifra a fost prezentată în raportul Bain & Company, o firmă de consultanţă în management fondată în 1973 şi cu o reţea ce acoperă 33 de ţări. Compania a realizat şi un studiu în care a intervievat 1.400 de clienţi chinezi, care au oferit informaţii interesante despre preferinţele pieţei.

În primul rând, specialiştii Bain & Company spun că la nivel mondial creşterea pieţei de lux încetineşte, fiindcă se aşează pe un ritm mai lent dar mai solid pe termen lung. Însă în ceea ce priveşte China, clienţii de lux sunt din ce în ce mai informaţi şi mai dispuşi să aleagă branduri diferite. Sunt interesaţi de calitate în primul rând şi sunt mai deschişi către mărci de lux emergente şi produse personalizate.  45% dintre cei intervievaţi au spus că vor achiziţiona mai multe produse de la mărcile de lux emergente, în următorii trei ani.

Studiul depistează două influenţe majore asupra evoluţiei pieţei. Un aspect este interesul din ce în ce mai crescut al chinezilor de a călători. De altfel, 80% dintre cei care au răspuns la sondajul Bain & Company au spus că vor cheltui mai mult pe turism şi recreere, decât pe shopping, în următorii ani.

Însă cel mai important factor în comportamentul clienţilor din China este că 70% dintre produsele de lux pe care aceştia le cumpără sunt achiziţionate din străinătate. Iar aici au un rol foarte important aşa-zişii “daigou”. Aceştia sunt intermediari sau agenţii angajate de clienţii chinezi pentru a le achiziţiona produse din alte pieţe decât China.

Raportul Bain & Company preconizează că acest trend va continua în 2015.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here