Sotheby`s a vândut aceeași operă de artă ca NFT către 3078 de colecționari

0
30
sotheby-s-nft-pak

Dacă până acum NFT-uri erau asociate cu unicitate, token-urile reprezentând un copie digitală singulară a unui obiect important, Sotheby`s a ales altă cale. A vândut aceeași operă de artă digitală creată ca NFT de artistul Pak către 3078 de colecționari.

NFT înseamnă non-fungible tokens și desemnează certificate de autenticitate, considerate inviolabile şi asociate unor bunuri virtuale (desene, fotografii, videoclipuri, animaţii, melodii şi altele), ce permit cumpărătorilor respectivelor bunuri digitale să aibă siguranţa că le deţine.

Sotheby`s a vândut pentru prima dată un astfel de produs și a ales un format complet diferit de cel al Christie’s. În loc să mizeze pe raritate, Sotheby’s a scos la vânzare în cantităţi nelimitate, prin intermediul platformei specializate Nifty Gateway, „cuburi„, creată de Pak.

Aproximativ 23.598 dintre aceste animaţii ale unui paralelipiped rotativ cu unghi drept şi-au găsit cumpărători în cadrul vânzării cu durata de trei zile, pentru un total de 14 milioane de dolari.

Intenţia artistului a fost aceea de a pune la îndoială noţiunile de valoare şi de raritate, fără a limita numărul de obiecte virtuale vândute. Aproximativ 3.080 de colecţionari au cumpărat cel puţin un cub, potrivit Sotheby’s.

Pe lângă aceste cuburi, Pak a cedat de asemenea două lucrări unice, dintre care una, reprezentând un singur pixel, a fost achiziţionată cu 1,36 milioane de dolari de colecţionarul de opere virtuale Eric Young. Cealaltă, o formă geometrică ce se roteşte în jurul propriei axe, s-a vândut cu 1,44 milioane de dolari.

Persoana care a achiziţionat cele mai multe cuburi urmează să primească o operă suplimentară unică, intitulată ”The Cube”, un fel de bonus, diferită de celelalte ”cuburi”.

Pak este un artist anonim activ în lumea artei digitale de peste două decenii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here