Solaris este noul iaht cumpărat de Abramovich cu 500 de milioane de euro

0
61

Roman Abramovich are un nou iaht cu care poate cuceri întinderile albastre de oriunde din lume. Denumit Solaris, acesta l-a costat pe cunoscutul simbol al fotbalului britanic puțin peste 500 de milioane de euro.

Tehnic vorbind, Abramovich are acum un nou gigaiaht. Ambarcațiunea are 140 de metri lungime, așadar se califică pentru această titulatură. Construcția sa a durat nu mai puțin de trei ani și acum au fost publicate primele imagini oficiale care arată dimensiunea colosului. Nava are o capacitate confortabilă pentru 36 de invitați care vor putea fi cazați în 48 de cabine individuale. De aceștia se vor îngriji cei 60 de specialiști care compun stafful.

Solaris, deși încă nu a fost finalizat, are 8 etaje și un hangar care poate adăposti un elicopter. Cu toate că este propulsat de un puternic motor diesel, gigaiahtul va avea, așa cum se cuvine pentru transportul personal în 2021, și două motoare electrice care ar putea să-l facă cel mai potent vas de acest tip din lume.

Solaris – cel mai scump iaht din 2021?

Este foarte probabil ca Solaris să fie cel mai scump iaht al anului 2021, dacă patronul Chelsea va alege opțiuni care să susțină opulența cu care s-a afișat până acum în mediul public.

Solaris încă se află în proces de finisare în șantierul naval Lloyd Werft din Bremerhaven, Germania. Ca să ne putem imagina dimensiunea acestui gigaiaht, vă spunem că în timpul ansamblării a fost necesară folosirea unui hangar mai mare decât Palatul Buckingham. De aceea, Abramovich va mai avea de așteptat cel puțin încă 3 luni pentru a cuceri apele cu noua sa navă.

Cert este că Solaris va fi o ambarcațiune care va dispune de cele mai noi tehnologii și va putea parcurge fără probleme traseele pe care omul de afaceri le urmărește a parcurge în acest an.

Roman Abramovich este și fericitul proprietar al unui alt gigaiaht. Despre Eclipse – starul flotei magnatului rus -, însă, puteți afla totul în următorul număr al Revistei Caesar!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here