Tatuajele OLED, noile ceasuri smart? Pot monitoriza sănătatea și arată cool!

0
39

Cercetătorii europeni au creat tatuajele OLED care îndeplinesc aceleași funcții precum ceasurile smart. Acestea pot monitoriza sănătatea, arată extrem de cool pentru că pot fi iluminate, dar vor putea fi folosite și în alte arii precum evitarea irosirii mâncării.

Tehnologia OLED creată de cercetătorii europeni poate fi aplicată drept un tatuaj și poate fi folosită pentru a măsura mai multe date despre corpul uman sau chiar să arate cu precizie cât de proaspătă este mâncarea. Totodată, are capacitatea de a ilumina. Un astfel de tatuaj ar garanta că aplicarea sa va crea furori printre pasionații acestei arte.

Mai mult, conform prezentărilor făcute deja cu această nouă tehnologie, aplicarea tatuajului OLED seamănă cu modelele henna. Acestea vor putea fi îndepărtate cu apă și săpun!

Tatuajele OLED inteligente marchează un nou început pentru o formă de artă care există de mii de ani și a fost perfectată de-a lungul timpului. Mii de oameni aleg să-și transforme de bunăvoie corpul în pânză pentru ca artiștii din domeniu să-și etaleze liber sau printr-o comandă calitățile.

Echipele de cercetători europeni de la UCL (UK) și IIT (Italia) au descoperit că tehnologia OLED poate fi aplicată corpului uman fără repercusiuni și au adaptat-o astfel încât să poată măsura glicemia, spre exemplu. Deși pot arăta extrem de interesant, utilitatea acestor noi tatuaje poate avea multiple aplicări.

Polimerul electroluminescent creat de părțile implicate are o mărime de numai 76 de nanometri, adică 0,000000076 metri. În momentul în care este străbătut de un curent electric de foarte joasă tensiune acesta luminează.

După aplicarea polimerului pe hârtia de tatuaj clasică, rezultatul are o grosime de 2,3 micrometri. Acesta se fixează cu apă sub presiune exact ca un tatuaj temporar.

Pe lângă măsurarea unor funcții fizice ale corpului uman și aspectul grozav, tatuajele OLED pot să avertizeze purtătorul cu privire la expunerea la razele nocive ale soarelui sau când anumite fructe expiră.

Provocarea din prezent, însă, rămâne alimentarea pe un termen mai lung. Bateria ar trebui micșorată extrem de mult, așadar cercetătorii europeni iau în calcul și conectarea tatuajului direct la energia emisă de corpul uman. Rămâne de văzut care va fi forma finală. Franco Cacialli, coordonatorul acestei aventuri tehnologice, este optimist.

Această descoperire a fost publicată în revista Advanced Electronic Material și ne demonstrează din nou cum știința avansează rapid și în direcții neașteptate. Primul televizor OLED a fost prezentat sub formă de concept în 2001, iar în 2021 deja putem fuziona cu această tehnologie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here